ZIUA FAMILIEI e despre …

Ce înseamnă familia? De ce m-am născut tocmai aici? De ce ești tu mama mea? De ce l-ai ales pe el să-mi fie tată? De ce nu m-ați chemat la nunta voastră? De ce m-ați ales pe mine?…sunt doar o serie de întrebări banale pe care le punem părinților noștri încă de când începem să vorbim, de pe la vârsta de 3-4 ani când e perioada “De ce-ului?”.

Îți aduci aminte de primii tăi pași? Nu? Nici eu :)) noroc că părinții au surprins o serie de fotografii în care se vede cine mă ajută cu problema aceasta…Nu îți poți alege familia, dar cu siguranță ajungi în viață să îți dai seama că de fapt nici nu ai vrea să fi avut puterea asta, de a-ți alege singur propria familie, pentru că cea pe care o ai e pur și simplu cea potrivită pentru tine.

Poți locui într-un palat învăluit în mătase, cu zeci de oameni în jurul tău care îți fac toate poftele, având cele mai spectaculoase ținute, dar le ai degeaba atunci când nu poți să te bucuri de ele alături de cineva drag. Persoanele nu pot fi înlocuite în adâncul sufletului de lucruri niciodată…niciodată…iar la rândul ei familia nu poate fi înlocuită niciodată de absolut nimic, nici măcar de prieteni.

Haide să îți dau un simplu exemplu: de câte ori ai avut un prieten cu care nu ai mai ținut legătura absolut deloc după o mică ceartă, neînțelegere, când au intervenit prea multe chestii negative…și de câte ori te-ai certat cu fratele/sora ta ajungând până la degete mușcate/rupte, zgârieturi și alte tipuri de bătăi, iar după 2 ore v-ați fi vorbit de parcă nu s-a întâmplat nimic? Ei bine, acesta e spiritul familiei…orice s-ar întâmpla, oricât de rea ar fi situația, ei mereu vor fi acolo pentru tine.

Ce reprezintă familia pentru mine? Pentru mine, familia mea este ca o casă, construită cărămidă cu cărămidă (părinții, eu, fratele, sora, soția, copiii…toți), zugrăvită cu armonie, comunicare, înțelegere, respect și cel mai de preț lucru: DRAGOSTE !!! În felul acesta îi dăm noi culoare zi de zi. Dar după cum știți și voi, cum arată o casă fără acoperiș? Acoperișul casei mele a fost reprezentat de tata. Se vorbește de acel suflet pereche, lucru care te duce cu gândul la persoana din viața ta. Ei bine acea persoană poate fi reprezentată de mamă, tată, soră, frate, soție poate chiar și un bunic. Prin urmare sufletul meu pereche era tata. El m-a ajutat să fac primii pași, el m-a luat cu el peste tot și mă făcea “codiță”, el a fost cauza pentru care am învățat să scriu și să citesc mai repede decât ar fi trebuit, el m-a învățat să mă apăr, el a fost cel lângă care stăteam de fiecare dată când era furtună, el era singurul cu care puteam comunica din priviri, telepatic. Așa că ori de câte ori avea nevoie de mine eram alături de el.

Datorită familiei am devenit ceea ce sunt, deoarece în interiorul ei mi-am format cele mai importante structuri: politețea, punctualitatea, cei 7 ani de acasă, ordinea, grija față de cei dragi, răbdarea, demnitatea, iar ultima dar nu cea din urmă, iertarea. Prin urmare părinții mei și-au atins țelul. Pot spune că sunt mulțumit pentru toată munca lor. Ei sunt singurii care nu au uitat niciodată de ziua mea, ei sunt singurii care știu toate problemele, toate suferințele, toate zilele fericite prin care am trecut, ei sunt singurii care iertau la nesfârșit oricât de insuportabil aș fi…doar ei.

Spune-mi tu mie când ai o problemă, când dai peste un obstacol, când câștigi un concurs, când iei un examen, când primești confirmarea de angajare, când ești acceptat într-o instituție, când te-ai îndrăgostit pentru prima dată, când ești departe, când râzi, când plângi …spune-mi la cine îți fuge gândul prima dată? Pe cine suni? La cine te întorci? Sunt convins că gândul tău ia primul tren spre casă, pentru că după cum se zice: ”Nicăieri nu e ca acasă”, iar când zicem acasă, nu ne gândim la casa propriu zisă, deoarece “acasă” pentru noi este familia. La ea se referă acel “acasă”, pentru că până la urmă nu ne este dor de cei patru pereți între care stăm, ci de cei alături de care stăm între cei patru pereți.

Atunci când zilnic ești alături de familia ta, probabil nu îți dai seama cât de mult te ajută, te enervezi repede când “stă cu gura pe tine”, nu îți lipsesc deloc și nu îți petreci suficient timp alături de ei, prin simplul fapt că te închizi în cameră, îți pui căștile pe urechi, petreci mai mult timp afară decât acasă. Dar în momentul în care ești departe de ei o perioadă de timp…o lună…două…poate trei …sau poate un an, atunci realizezi fiecare diferență, simți cum te cuprinde dorul, îți este dor să te alinte părinții, după cum și ai mei o făceau…parcă îl aud pe tata „Cum la tine? Vino pe acasă!” …și îți dorești să faci unele mici schimbări în comportamentul tău: să acorzi mai multă atenție părinților, să îi ajuți cu orice crezi că îi va face fericiți.

Fă loc în programul tău și pentru familia ta. Acordă-le puțin din nebunia ta, pentru că și ei la rândul lor au fost tineri și deși se plâng mai mereu, le place să fie alinați. În felul acesta se simt iubiți și importanți. Dacă ești certat cu ei, sună-i…fă tu primul pas că nu o să regreți…

Cu respect, un om!