Școlile și grădinițele vor fi închise până pe 10 ianuarie!
Școlile și grădinițele din raionul și municipiul Orhei vor fi închise până pe 10 ianuarie. O decizie în acest sens a luat-o Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei care s-a întrunit astăzi, 08 ianuarie 2024, într-o ședință extraordinară.
Hotărârea Comisiei este influențată de starea vremii și a prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Aceasta a fost susținută cu vot unanim de către toți membrii Comisiei Raionale, prezenți la ședință.
Astfel, la propunerea președintelui Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Orhei, Vasile Adașan, DE A SISTA ACTIVITATEA instituțiilor educaționale din raionul și municipiul Orhei a fost susținută de toți membrii Comisiei în unanimitate.
Sistarea activității instituțiilor educaționale din raionul și municipiul Orhei va dura două zile calendaristice, în perioada 09-10 ianuarie 2024, cu recuperarea ulterioară a orelor pe parcursul săptămânii.
Responsabilitatea de a monitoriza respectarea Hotărârii și procesul implementării acesteia a revenit vicepreședintei raionului Orhei, Natalia Railean și Șefei Direcției Generale Educație, Silvia Mustovici.
Este de menționat că, în cadrul ședinței a fost raportată situația de moment în care se află traseele naționale și locale din raza raionului și municipiului Orhei. Membrii Comisiei responsabili de monitorizarea procesului de deszăpezire au confirmat că tehnica specială este implicată non-stop, iar procesul decurge cu grad satisfăcător în continuu.
Comentarii