Hristos a înviat din morţi

Anul acesta am însoțit-o și eu pe mama la cimitir, am ascultat slujba, am aprins lumânări, am tămâiat mormântul tatălui. Am pomenit în sensul în care el însăși își dorea să fie pomenit. Ne-am întâlnit cu lume cunoscută, ne-am împărțit între noi, creștinește, colivă, ouă roșii și cozonac, ne-am mai minunat de câtă lume a venit la cimitir.

Nu mi-am imaginat că îmi va fi așa de greu să scriu despre tata, însă așezându-mă în fața paginii albe, o sumedenie de sentimente mi-au invadat sufletul, cerând să se transforme în cuvinte și în lacrimi. Nu am vorbit până acum prea mult despre tata, căci nu mi-e deloc ușor. Dar pe de alta parte, una dintre dorințele lui a fost tocmai aceea de a vorbi despre el, de a le povesti copiilor mei despre el, de a continua să existe prin noi. Căci “Numai cine e uitat, e mort cu adevărat”.

E foarte greu să accepți că nu o să mai vezi niciodată pe cineva. Cu atât mai mult când acel cineva ți-e parte din familie. Mai ales când moartea vine peste noapte. Cumva trăiești cu gândul că la un moment dat părinții tăi nu vor mai fi. Dar, așa cum spuneam la început, credeam că acel la un moment dat e foarte îndepărtat. Cu cât se întâmplă mai târziu, cu atât poți să accepți mai ușor despărțirea. Dureros oricum e, dar e mai …firesc. Ori în cazul meu a fost un șoc. Nu mi-am propus să scriu un articol lacrimogen și trist, așa că singurul sentiment pe care l-am lăsat să se transpună în cuvinte a fost cel de recunoștință.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat cel mai bun și mai iubitor tată din lume, care m-a hrănit neîncetat cu încrederea și cu încurajarea sa. Așa era tatăl meu, mereu muncea, mereu voia să facă lucrurile bune pentru noi, cât și pentru alții, cunoscuți sau necunoscuți. ”Îți amintești tată, vremurile acelea când casa era întreaga mea lume?, când o îmbrățișare tăcută vindeca tot răul…pentru partidele de șah care le jucam împreună…pentru sfaturile bune…pentru modestie…Mulțumesc, tată pentru toate amintirile”.

Ceasul despărțirii este dureros, dar inevitabil. Toți trecem prin mai multe despărțiri de-a lungul vieții, unele mai dureroase ca altele. Unii dintre noi le acceptă mai greu, alții mai ușor. Oricum, moartea e ceva ireversibil și când vine, nu are rost să te întrebi „de ce?”. Moartea nu dă explicații nimănui. A venit, şi-a făcut datoria, şi a plecat…către alţi oameni, alte familii, alte destine. Nu are rost să ne „ridicăm” împotriva ei. O eventuală revoltă împotriva ei nu face decât să prelungească durerea pe care o resimţi când cel drag trece dincolo. Mai bine ne gândim că urmăm şi noi. Poate chiar în următoarea secundă, următorul minut, următoarea oră, următoarea zi, următoarea săptămână….Şi dacă facem asta, trebuie să vedem ce este în sufletul nostru. Suntem ok? E linişte şi pace pe-acolo? Murim împăcaţi cu viaţa noastră sau ducem chinurile şi frustrările existenţei noastre în lumea de dincolo? Le eternizăm? Pentru că asta se întâmplă când mori cu sufletul neîmpăcat. Permanentizezi starea în care te afli în momentul morţii. Ăsta e iadul! Să mori neîmpăcat cu tine însuţi şi să nu mai poţi schimba acest lucru. Pentru că odată ce mori, ceea ce simţi în sufletul tău, vei simţi pe veşnicie.

Aşa că te rog, dragul meu prieten, vezi cum te simţi azi! Eşti bine? Eşti fericit? Eşti împlinit? Eşti împăcat cu toată lumea şi cu tine însuţi? Astea sunt întrebări pe care trebuie să ţi le pui singur, nu eu. Pentru că vezi tu, într-o clipită poţi să nu mai fii. Şi nu vrei să porţi cu tine, în lumea de dincolo, frământări şi suferinţe care nu-şi au locul. Iartă, iubeşte, acceptă, înţelege. Ca să fii mereu cu sufletul uşor. Să te poţi bucura de prezent şi să-l trăieşti în deplinitătatea frumuseţii sale. Pentru că prezentul mereu are ceva frumos de oferit. Un zâmbet, o floare, o strângere de mână…Lucruri simple, dar pline de sens şi sentiment pe care de cele mai multe ori nu le apreciem, acaparaţi fiind de fleacurile pentru care ne îngrijorăm, enervăm sau dorim peste măsură.

Tata a avut o zi frumoasă când a murit. Îi ieşise totul aşa cum şi-a dorit şi abia aştepta să înceapă weekendul ca să le vadă pe toate duse la capăt aşa cum planificase. Bine, a plecat şi cu unele nemulţumiri în suflet, dar în ziua aia mai uitase de ele. Sunt împăcat că a murit într-o zi când a fost cu zâmbetul pe buze şi mulţumit de toate. Pentru că aşa ştiu sigur că va rămâne cu zâmbetul pe buze o eternitate şi că şi-a găsit pacea. Şi chiar dacă nu a fost un om bisericos, tocmai pentru că a plecat atât de uşor şi într-o zi când a fost atât de împlinit, pentru mine e dovada supremă că Dumnezeu l-a iubit.

Nu te-am uitat dragă tată, doar că a-și fi vrut să mai discutăm un pic…dar ești foarte departe…

Fie ca în această zi să ne amintim de cei plecați dintre noi și să le purtăm iubirea în suflet toată viața! Dumnezeu să-i odihneasca pe toți cei plecați la ceruri! O zi liniștită să aveți!

Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le.